Manager sau antreprenor?

Periodic sunt abordat de diferiţi manageri să-i ajut să se decidă dacă a renunţa la management şi a intra în antreprenoriat este o idee bună sau nu. De regulă motivaţia acestora de a evalua antreprenoriatul în locul statutului de angajat ţine de: conştiinţa propriei valori şi a rolului jucat în cadrul organizaţiei în care activează în prezent, insatisfacţia modului de remunerare actual, divergenţa de viziune între el şi acţionariatul companiei sau controlul excesiv la care este supus şi lipsa libertăţii de acţiune.
Acelaşi tip de întrebare, dacă să se angajeze sau să înceapă o afacere pe cont propriu, o primesc frecvent şi de la studenţii cu care interacţionez în cadrul sesiunilor de training pe care le desfăşor. Motivaţia tinerilor de a accesa antreprenoriatul în locul angajării vine în special din nevoia unei libertăţi de acţiune mai mari şi din imposibilitatea găsirii unei poziţii bine plătite la început de carieră.
Dacă tendinţele prezentate mai sus pot părea oarecum fireşti motivate de nevoia unei libertăţi mai mari de acţiune şi a posibilităţii unui câştig potenţial mai ridicat, recent am observat o altă tendinţă destul de evidentă: antreprenori care îşi doresc să renunţe la afacerile lor şi care şi-ar dori un post de manager într-o companie mai mare sau cu mai puţine probleme decât organizaţia lor. Motivaţia lor este dată în special de nivelul ridicat de stres, lipsa timpului liber şi riscurile mai mici pe care o potenţială poziţie de management o presupune în comparaţie cu antreprenoriatul.

Ca şi în cazul multor alte întrebări care ţin de ştiinţele sociale nu există un singur răspuns corect la întrebarea din titlu. Există însă nişte principii de bază care trebuie luate în seamă atunci când decidem dacă vrem să fim manageri sau antreprenori. În primul rând trebuie înţeles foarte bine care sunt asemănările şi deosebirile dintre cele două ipostaze sociale în care ne-am putea afla. Asemănările ţin de faptul că ambele roluri se referă la conducerea unor organizaţii către un rezultat şi implică luarea de decizii şi coordonarea de oameni. Ce le diferenţiază este modul în care se întâmplă acest lucru. Antreprenorul de regulă realizează acest lucru prin exploatarea unor oportunităţi şi prin atragerea de resurse materiale şi umane în demersul său. El îşi asumă de regulă un grad de risc mai ridicat, are o libertate de acţiune mai mare şi foloseşte de regulă mai multă muncă şi mai puţine cunoştinţe de management în procesul de conducere a organizaţiei către obiectivele stabilite. Este de regulă ghidat de instinct şi motivat de acţiune şi acoperirea propriilor nevoi.

Managerul de regulă apelează la analize, sisteme şi instrumente pentru a creşte performanţele şi pentru a reduce riscurile organizaţiilor pe care le conduce. El caută predictibilitatea mai degrabă decât un rezultat foarte ridicat şi se bazează mai mult pe argumente de ordin raţional decât pe propriile instincte în luarea deciziilor.

Un alt principiu care ar putea ajuta în rezolvarea dilemei din titlu este legat de faptul că răspunsul corect pentru fiecare dintre noi trebuie să plece de la analiza propriului tip de comportament predilect. O persoană orientată către analiză şi care are nevoie de predictibilitate şi risc scăzut va face faţă cu eforturi psihologice foarte mari în poziția de antreprenor. La fel se va întâmpla cu o persoană cu convingeri personale foarte puternice şi care are nevoie de libertate de a se manifesta pe baza propriilor instincte şi trăiri într-o poziţie managerială.
Un ultim principiu care ar putea clarifica răspunsul din titlu se referă la condiţiile absolut necesare de îndeplinit pentru a juca fiecare din cele două roluri. Trebuie avut în vedere că nu poţi fi antreprenor dacă nu rişti un anumit tip de resursă (muncă, bunuri materiale sau financiare) pe care să o pui la dispoziţia organizaţiei fără a exista o contraprestaţie certă şi directă. Totodată nu poţi deveni un manager competent dacă nu eşti dispus să înveţi şi să înţelegi mecanismele care guvernează această ştiinţă socială. Vă urez succes în găsirea răspunsului optim pentru fiecare dintre voi!

**Din seria articolelor publicate bilunar în Ziarul de Iași, scris de Dan Schipor, Managing Partner – Daris – your management partner. Articol apărut la data de 22.09.2014