Despre o altfel de criza – cea a managementului din companiile romanesti

Atat de des auzim in ultimul timp despre  criza incat este putin probabil sa mai privesti acest lucru dintr-o alta perspectiva fara a risca sa plictisesti. Imi voi asuma insa riscul de a face acest demers deoarece  se discuta destul de putin sau chiar deloc in Romania despre un aspect destul de important al vietii economice: criza structurilor si proceselor de management din companiile autohtone. Viata economica in Romania dupa 1989 a fost atat de tumultoasa si a avut o rata de crestere atat de mare incat trebuia doar sa existi pe piata pentru a avea asigurat succesul oricarui tip de activitate economica. Acest lucru a dus la dezvoltarea accelerata a unor companii care nu au mai avut timp sa fundamenteze cresterea avuta. Parea un nonsens sa investesti in instrumente, structuri si procese de management din moment ce compania genera profituri cu doua cifre fara prea mare efort. Ciclicitatea in economie despre care scriu toate manualele de Economie parea un concept depasit sau credeam ca in Romania urmatorul ciclu va aparea abia dupa ce vom ajunge Europa din urma.

Organizatiile au abdicat de cel mai elementar principiul al prudentei despre care orice student la economie invata in primele cursuri.  Indicatori precum productivitatea muncii, grad de indatorare, cei de evaluare a expunerii la anumite categorii de riscuri nu existau foarte frecvent in limbajul managerilor romani. Si ce rost ar fi avut sa o faca, se poate intreba cineva, daca si companii mari din vest, cu management performant au dau faliment sau au fost in situatii dificile. Nu trebuie uitat ca acele companii cu probleme au ajus in aceasta situatie tocmai datorita trecerii cu vederea a unor categori de riscuri sau indicatori care, daca ar fi fost luati in seama, lucrurile ar fi stat cu siguranta diferit. Pana si banalul buget, care ar trebui sa fie un instrument de management de baza al oricarei entitati economice ori lipsea cu desavarsire in managementul romanesc ori era transformat dintr-un instrument activ intr-unul birocratic cu utilitate tinzand spre zero. La fel s-a intamplat si cu intrumentele de management al proceselor  ale unei organizatii, acreditarile de tip ISO sau de orice alt tip devenind mai mult instrumente de marketing sau de acces la licitatii decat instrumente de eficientizare  a proceselor organizatiei. In euforia de a deveni toti investitori imobiliari cresterea companiilor a fost lasata aproape exclusiv pe seama spiritului antreprenorial si pe exploatarea oportunitatilor speculative aparute pe piata. Vazand cat de pregatite au fost companiile romanesti si manageri romani sa faca fata provocarilor venite din mediu extern, aparitia crizei actuale ar putea parea un lucru bun gandindu-ne ca daca s-ar fi amanat am fi putut cadea mai de sus.  Sper ca lectiile acestei perioade sa ne fi facut pe toti mai responsabili si in viitor sa fim mai pregatiti pentru schimbarile ce inevitabil vor urma. Managerii romani s-au obisnuit cu situatia de criza si se simt in mediul privat primele semne timide de actiune spre o noua crestere. Am speranta insa ca de aceasta data cresterea va fi mai sanatoasa, mai ales datorita  sanatatii interne crescute  a companiilor care o vor genera. Pentru aceasta va trebui insa sa redescoperim importanta si valoarea pe care un management performant il poate avea in rezultatele obtinute.

Intr-un mediu macroeconomic din ce in ce mai instabil si care are o rata exponentiala de accelerare a schimbarilor datorita caderii barierelor de comunicare, informare si circulatie a marfurilor, singura constanta pare a ramane capacitatea de a te adapta continuu la aceste schimbari. Acest lucru va determina doua directii de actiune complementare: o atentie mai mare in analizarea semnalelor venite din mediu extern si o actiune mai sustinuta in interior asupra mecanismelor, proceselor si instrumentelor de management pentru a putea face compania cat mai pregatita sa faca fata provocarilor venite din mediul extern.