Despre echipe performante

Zilele acestea m-am intalnit cu fostii colegi cu care am lucrat intr-una din companiile la care am facut management cu multi ani in urma. Este vorba de directorii din regiunea Moldova impreuna cu care, in urma cu aproximativ 10 ani am pus bazele celei mai mari retele de internet din zona. Reintalnirea cu ei m-a dus cu gandul la cum ar trebui sa arate o echipa de management performanta.

Exista o teorie care spune ca un bun manager este o combinatie optima de aptitudini (“skills”), cunostinte (“knowledge”) si experienta (“practice”). Cred ca echipa noastra era formata mai ales de persoane cu abilitati foarte bune pentru ca nici experienta si nici cunostintele de management nu erau punctul nostru forte pe atunci. Si totusi ce a facut echipa ca sa aiba rezultate remarcabile ?  Imi aduc aminte cu placere ca fiind toti la inceput de cariera principala caracteristica a echipei noastre de management era entuziasmul.

Se pare ca o echipa performanta poate fi constituita si din oameni care nu au ajuns la apogeul carierei. E oarecum la fel ca in fotbal cand o echipa fara vedete poate fi mult mai puternica si mai performanta decat o echipa formata din vedete care fiecare in parte se afla la un nivel ridicat.  Entuziasmul nostru venea dintr-o viziune comuna foarte clara si din rezultatele pe care le puteam observa zi de zi. Multe companii neglijeaza atmosfera creata in cadrul ei si neglijeaza aspecte mai abstracte ca viziune strategica clara, idealuri comune, motivare, incredere in obiectivele companiei si brand. Cred ca de fapt aceste lucruri sunt cele care aduna impreuna oamenii, ii fac sa se simta bine si importanti la locul de munca si intr-un final ii fac sa performeze ca echipa. Daca aceste lucruri vin peste motivatia fiecaruia de a evolua profesional si de a-si crea o pozitie in cadrul societatii cat mai favorabila, rezultatele pot fi mult peste medie.

In alte companii pentru care am lucrat de-a lungul timpului am experimentat si alte modalitati de coagulare a unor echipe performante: analize de compatibilitate interpersonala, team building-uri, recompensare pe baza de indicatori de performanta, obiective clar stabilite, proceduri concrete si complete, atragerea de top performeri in echipa. Desi toate masurile de mai sus au functionat intr-o masura mai mare sau mai mica, rezultatele evident mai bune le-am avut cu echipele din companiile in care viziunea era clara, mediul de lucru era placut, iar entuziasmul era crescut.

Se pare ca viziunea clara, entuziasmul si atitudinea sunt mult mai importante in obtinerea succesului unei echipe decat pregatirea individuala a fiecarui membru in parte sau gradul de compatibilitate intre membrii unei echipe. Aceste principii sunt si cele care se afla la baza conceptului de echipa autocondusa, una din formele de organizare in care eu cred cel mai mult.

Personal am incercat sa le aplic in toate echipele cu care am lucrat si am fost foarte multumit de rezultate. Ele ar trebui sa fie in atentia oricarui manager care vrea sa obtina rezultate pe termen lung, mai ales in aceste vremuri tulburi.