Cum putem deveni mai productivi?

De regulă performanța oricărei organizații se reflectă într-un indicator numit productivitate. Dacă ne vom uita doar la rezultate fără să ținem cont de resursele consumate pentru obținerea acestora vom avea o imagine distorsionată a performanțelor pe care organizația noastră le obține. De la productivitatea muncii, capitalului angajat și până la  productivitatea unui flux de producție sau a unei echipe, managerii au fost în permanență preocupați de creșterea productivității deoarece acest lucru arată performanța managerială reală adică cantitatea de rezultat pe unitatea de resursă consumată.

În practică am cunoscut două abordări distincte de creștere a productivității: o abordare științifică și una pragmatică.

Abordarea științifică pleacă de la previzionarea anumitor probleme sau oportunități, continuă cu stabilirea unor obiective de creștere a productivității, realizarea unui plan, numirea unor persoane responsabile pentru respectivul proiect, investiția în niște  instrumente fizice sau logice de creștere a productivității, urmărirea implementării planului și tragerea concluziilor cu privire la evoluția productivității la final. Avantajele unei astfel de abordări sunt predictibilitatea și controlul rezultatelor însă are și niște limitări legate de: timpul de implementare, resursele angrenate, acceptabilitatea din partea organizației. De regulă se ajunge la un paradox care se manifestă prin reglarea unui indicator de productivitate și prin dereglarea altor indicatori care ar putea să afecteze pe ansamblu mai mult organizația decât cel inițial care trebuia îmbunătățit.

Abordarea pragmatică pleacă de fiecare dată de la niște nevoi certe de productivitate care deja se manifestă în organizație și care, dacă nu sunt reglate, riscă să destabilizeze organizația. Având aceste nevoi concrete și de cele mai multe ori urgente managerul trece direct la decizii de creștere a productivității care însă nu sunt  fundamentate suficient. Acest tip de abordare de regulă duce la niște rezultate pe termen scurt însă dezechilibrează grav organizația pe termen lung și creează un alt tip de paradox. Managerii vor obține succes în reglarea unor indicatori de productivitate punctuali, în schimb organizația, per total, va avea o productivitate din ce în ce mai scăzută.

Soluția găsită de noi și pe care o implementăm cu succes clienților noștri combină cele două tipuri de abordări și le mai completează cu o serie de întrebări la care managerul trebuie să răspundă pentru a da mai multă consistență și raționalitate demersului:

  • Care sunt cele mai mari trei probleme de productivitate care trebuie rezolvate?
  • Care sunt procesele din organizație care se întâmplă cu oarecare recurență și ar putea fi automatizate?
  • Ce anume putem face pentru ca anumite procese să le finalizăm mai repede?
  •  Care sunt frânele evidente în calea creșterii productivității?

Aceste întrebări trebuie să le aibă în vedere orice manager la intervale regulate de timp pentru a crea premisele unei creșteri continuie a productivității în organizațiile pe care le conduc.

 După adresarea acestor întrebări recomandăm elaborarea unui plan și continuarea procesului după etapele metodei științifice prezentate mai sus iar în etapa de implementare recomandăm hotărârea și rapiditatea ce sunt caracteristice metodei pragmatice de creștere a  productivității.

Vă urăm mult succes!

Autor: Dan Schipor