Cum gasim ,,oameni buni”?

Una din preocuparile constante ale actionarilor sau managerilor superiori autohtoni este sa gaseasca “oameni buni”. Aud acest lucru frecvent in intalnirile de consultanta pe care le am, la seminariile sau cursurile pe teme de business, sau chiar atunci cand ma vad cu prieteni care sunt manageri si care ma intreaba frecvent daca nu stiu un “om bun” pe un anumit domeniu de activitate. Cel mai des insa intalnesc acest concept de “om bun” in diferte dezbateri si discutii care ar trebui sa justifice o lipsa de rezultate sau de performanta. Marea majoritate a celor care incerca sa explice o lipsa de performanta dau vina pe lipsa “oamenilor buni”  a fortei de munca calificate.

Desi din anumite punte de vedere problema poate parea reala pentru ca scoala romaneasca nu creeaza manageri sau specialisti competenti decat ca exceptie, cred totusi ca lipsa “oamenilor buni” a devenit mai degraba o scuza care ne face sa ne simtim mai bine fie cand nu avem rezultate de management fie cand trebuie sa justificam eforturile mari care trebuie sa le facem pentru a ajunge la un rezultat dezirabil.

Spun acest lucru pentru ca am incercat sa aflu in mai multe situatii ce intelegeau interlocutorii mei prin “oameni buni”, convins fiind ca pentru a vorbi de bine sau rau trebuie sa definesti sistemul de referinta in care evaluezi cele doua atribute. Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca majoritatea celor care cautau nu puteau sa-mi explice in mod coerent ce insemna un “om bun” pentru ei. Sau daca reuseau sa faca acest lucru imi faceau profilul unui om ideal care ar fi trebuit sa aiba toate calitatile din lume.

Revenind la intrebarea din titlu, primul lucru care trebuie sa-l facem cand suntem in cautarea unei resurse umane este sa definim clar ceea ce cautam si totodata sa fim rezonabili cu sansele de reusita in cautarea acelei resurse. Daca nu facem acest lucru, care este sansa sa gasim ceva ce nu stim cum arata sau sa gasim ceva exceptional, foarte rar intalnit? Din pacate compania nu sta pe loc pana in momentul in care suntem noi capabili sa gasim “o comoara” sau sa dea norocul peste noi sa gasim ceva ce nu stiam ca ne lipsea si care sa duca la rezultate exceptionale.

Prin urmare trebuie sa ne descurcam cu resursa umana existenta in piata pentru a produce rezultate si sa incetam sa ne mai plangem de oameni. De cele mai multe ori modul in care percepem managementul este principala problema. Resursa umana este ca orice alta resursa una imperfecta. Aurul, ca sa ajunga la stadiul in care sa aiba valoarea de piata de la bursa, este scos din noroi si prelucrat in multe etape si cu costuri uriase. La fel si un diamant. Cred ca rolul managerilor este sa gaseasca acele  resurse umane cu potential si sa le slefuiasca pana ajung la forma diamantului perfect la care se asteapta. Sau, daca nu vrea sa slefuiasca, trebuie sa aiba rabdare pana va aparea pe piata diamantul cu forma perfecta si sa fie dispus sa plateasca pretul pe care acesta il va avea.

Resursa umana este una dintre cele mai importante resurse pe care managerul le are la dispozitie. Nu poate lasa gasirea sau formarea acestei resurse la mana hazardului sau pasand responsabilitatea catre altcineva. Este direct responsabil de resursa pe care o atrage si de modul cum aceasta evolueaza in interactiunea cu el. Iar afacerea trebuie modelata in functie de resursele aflate la dispozitie in organizatie sau disponibile in piata. Daca incercam sa facem o afacere care se bazeaza pe niste resurse inexistente afacerea nu este decat un vis, iar daca se bazeaza pe resurse greu accesibile este o afacere foarte riscanta.

Prin urmare primii pasi care trebuie facuti atunci cand suntem in cautare de“oameni buni” este sa fim cat mai specifici cu putinta asupra caracteristicilor dorite si rezonabili in definirea criteriilor de selectie pentru a nu fi in cautarea unui “diamant” care nu exista inca pe piata.