Tendinţe în managementul modern

Mă aflu, acum când scriu aceste rânduri, la o conferinţă internaţională la care am ocazia să interacţionez cu profesionişti în management din mai multe ţări. Participarea la astfel de manifestări în care pot interacţiona cu cele mai noi practici de management care apar peste tot în lume mă ajută să analizez tendinţele în managementul modern şi să anticipez cu ce se vor confrunta clienţii mei în viitor din perspectiva managementului.
Fiind la un astfel de eveniment, automat m-am gândit la noile tendinţe care se manifestă în managementul modern. Cea mai evidentă dintre ele este liberalizarea cunoştinţelor şi pr [...]

Citeste mai departe

Cum să devenim manageri mai eficienți?

Un aport important la atingerea obiectivelor organizaţionale îl are managerul care, din poziţia sa managerială, gestionează resursele care i-au fost alocate. Din considerentul că resursele alocate mereu vor fi limitate, diferenţa între un manager eficient şi unul mai puţin eficient, o face modul în care sunt gestionate resursele și rezultatele obținute prin utilizarea acestora.
O întrebare pe care majoritatea dintre noi ne-am adresat-o cel puţin o dată sună în felul următor: sunt un manager eficient sau mai puţin eficient? Pentru a găsi răspuns la această întrebare trebuie să analizez următoarele aspecte:

Ce respons [...]

Citeste mai departe

Efectele negative ale micromanagementului

Cu ceva timp în urmă am citit un articol într-un newsletter în care se vorbea despre modul cum micromanagementul poate transforma un manager bun în unul ineficient. Atunci nu am dat foarte mare atenţie articolului deşi eram în mare măsură de acord cu ceea ce sublinia el.
Întâmplarea sau poate conştientizarea ulterioară a mesajului articolului m-a determinat să fiu mai atent la manifestările micromanagementului în organizaţiile pe care le consiliez. Trebuie să recunosc că am constatat cu surprindere că efectele negative ale micromanagementului sunt mult mai mari decât credeam iniţial.
Pentru a vă convinge de acest lucru [...]

Citeste mai departe