Înțelepciunea de a gestiona

Ce e managementul? Abilitate sau știință? La DARIS, noi considerăm că managementul este o combinație între cele două sau un meștesug (craft), care combină în sine abilitatea luării deciziilor de management cu cele mai bune practici și principii de management.
Nu vom ști niciodată dacă suntem un manager eficient, dacă nu ne vom testa abilitățile de management în cadrul companiei. Orice manager în activitatea sa trebuie să pornească de la funcțiile de bază ale managementului:

Previzionare – Trebuie să plece de la analiza și cunoașterea cât mai completă a mediului în care organizația își desfășoară act [...]

Citeste mai departe

Cinci lucruri de făcut la început de an

Pentru că încă nu ne-am întâlnit anul acesta prin intermediul articolelor despre management, vă doresc ca noul an să fie cel care va determina o schimbare pozitivă accelerată în practicarea managementului de către fiecare dintre dumneavoastră cu rezultate dintre cele mai spectaculoase asupra performanţelor organizaţiilor pe care le conduceţi.
Urarea din debut se bazează şi pe credinţa că anul acesta va fi un an de schimbări pozitive mai rapide în mediul extern, fiind un an în care analiştii prevăd relansarea mai multor industrii şi o creştere mai susţinută a întregii economii româneşti. Ce ar trebui să facă ma [...]

Citeste mai departe

Analiza canalelor de vânzare și prioritizarea clienților

În cadrul evaluării pieţei există deseori potenţial mare pentru creşterea cifrei de afaceri şi în același timp potențial pentru optimizarea eforturilor de vânzare. Cu toate acestea, multe companii nu reuşesc să exploateze eficient acest potenţial şi să crească, respectiv să facă mai evident aportul acțiunilor de vânzare la profit.
Pentru un management eficient al performanţei în vânzări este decisivă o privire de ansamblu asupra clienților și a pieței în care compania activează.
O evaluare eficientă a pieţei presupune cunoaşterea clienţilor profitabili şi în rândurile de mai jos vă propun trei etape pr [...]

Citeste mai departe